Kenan Wang

Civilizații asiatice
Eusebiu de Cesareea , Istoria ecleziastică

Cosmopolit și poliglot, născut în Asia, crescut în America și format în Europa, este în prezent doctorand la Facultatea de Istorie a Universității din București, fiind absolvent al programelor de licență în istorie și master în studii medievale oferite de aceeași instituție de învățământ. Teza întitulată „Cruciada antiotomană în Balcani și problema unirii bisericești (1355-1456)” vizează cercetarea rolului Papalității în coordonarea proiectelor de salvare a Imperiului Bizantin și impactul acestora în viața bisericească. Fiind un discipol al principiului confucianist conform căruia „instrumentalizarea este improprie omului învățat”, este convins că educația artelor liberale este indispensabilă unei formări personale mature și dorește să-i poată ajuta pe elevi să descopere un alt mod de gândire, preluând ceea ce este bun și evitând ceea ce este rău. Aceasta formare le va permite elevilor să înțeleagă ce înseamnă o civilizație dezvoltată exclusiv pe baza rațiunii naturale. Prin urmare, elevii își vor redescoperi propria identitate creștină printr-o altă perspectivă.