Forest School

Andreea și Mihai vor coordona proiectul Forest School în pădurea Școlii de la Bunești, școli de vară adresate copiilor și tinerilor, dedicate explorării și folosirii creative a pădurii, pe care o vedem ca o lecție de viață și pentru viață, dar și ca o stație de reîncărcare cu natură prin programe educaționale care acoperă materiile școlare botanică și zoologie și le extinde prin activități practice către
floricultură, legumicultură, pomicultură și silvicultură, toate îmbinate cu jocuri libere.

Andreea si Mihai s-au cunoscut la un curs de ghizi montani cu gândul de organiza tabere, ieșiri și evenimente pentru copii și adulți. Amândoi aveau în background experiența naturii trăită în varii feluri: ani de cercetași, cluburi montane, concursuri sportive, mult voluntariat și foarte multe călătorii de explorare.

Andreea este arhitect de interior, manager cultural și ghid montan. Coordoneză programe de educație de patrimoniu și design la ProPatrimonio și, împreună cu Mihai, a strâns acolo 9 ani de proiecte cu tabere și ateliere dedicate tinerilor din comunitățile din jurul caselor de patrimoniu pe care fundația le restaurează, activează și administrează. A creat ghiduri educaționale și ghiduri de explorare creativă a patrimoniului material, imaterial și natural pentru adulți și copii. Alături de copii, a colaborat câțiva ani cu EEMATICO ca trainer și cu Himalaya Travel ca ghid montan.

Mihai este inginer silvic, manager de proiecte și ghid montan. A lucrat în proiecte de conservarea naturii alături de Conservation Carpathia, a trecut prin programul Teach for Romania, a coordonat un proiect de grădinărit urban al Asociației Seneca și a fost ghid montan pentru copii alături de Himalaya Travel. Acum îngrijește pădurea de peste 200ha a Școlii de la Bunești, în care aplică principiile Habitatului silvantropic și Pădurii comestibile, definite ca standarde ale comunității sustenabile a Școlii.