Vârsta școlarității mici este caracterizată îndeosebi prin dorința și nevoia de integrare în grup. În perioada preșcolarității (până la 6 ani), copiii își stabilizează stima de sine, consolidând o convingere de tipul „eu pot” – este o perioadă în care abilitățile se dezvoltă în ritm alert și copilul lăsat să își exploreze capacitățile își poate observa cu ușurință creșterea lor, pornind de la un grad de dependență mare față de adult, până la autonomia funcțională. Către 5-6 ani se dezvoltă nevoia de a-și aduce contribuția în comunitate cu propriul „eu pot”. Școala convențională trece cu vederea această nevoie: lucrul este predominant individual, iar copiii sunt plasați mai degrabă în concurență decât în conlucrare. Este un loc comun al specialiștilor în educație și psihologilor faptul că nevoile neîmplinite în etapele fundamentale de dezvoltare ale individului afectează viața de adult. Propunem așadar o comunitate care pune relația în centru și unde cunoștințele sunt mijloace pentru a ne exprima, a crea, a descoperi, a cuceri, a aduce o contribuție la bunăstarea celor din jur.

Deși ritmul de obținere a cunoștințelor nu va fi unul liniar, această abordare nu generează un nivel de cunoștințe mai mic raportat la cel obținut în școala convențională. Dorim să construim cunoaștere funcțională și învățare durabilă. Nu există învățare autentică fără implicare emoțională.

În proiectul nostru practicăm obiceiuri subsumate conceptului de „călire”: atât organismul cât și psihicul uman au abilități adaptative care cer antrenament pentru a nu genera sensibilități excesive. Suntem prieteni cu mersul desculț în iarbă, cu ploaia, cu vântul; le respectăm cu discernământ copiilor nevoile vestimentare sub raport termic, desfășurăm multe activități afară. Copiii au nevoie să își exercite forța fizică în întreaga ei capacitate și creăm contexte pentru acest lucru. 

Vom desfășura evaluări regulate care să permită formatorului identificarea eventualelor lacune și generarea de oportunități pentru depășirea lor.

Vom cultiva, de asemenea, principiul așa-numitului curriculum emergent, care explorează interesul copiilor și valorifică situații apărute spontan: ce este un curcubeu, cum se formează ploaia, curiozitatea pentru teme care țin de anatomie, fizică, arhitectură etc. De aici pornind, formatorul pregătește o secțiune de învățare care se poate prelungi de-a lungul unui interval de o săptămână sau două, secțiune care, în fiecare etapă a ei, este influențată de curiozitățile și ipotezele formulate împreună cu copiii. În cadrul acestui tip de abordare, pedagogul are rolul de a crea contexte care să faciliteze pentru copii descoperirea conținuturilor pe care dorește să le „predea”, și de asemenea să faciliteze coeziunea grupului, dezbaterea și curiozitatea.

Abordarea va fi interdisciplinară și integrativă. În cadrul proiectelor, fiecare copil are sarcini proprii în funcție de abilitățile, interesele, cunoștințele sale actuale, dar și de cele care se cer dobândite în viitorul apropiat.

Vom folosi selectiv materiale Montessori – remarcabile prin simplitatea și elocvența lor –  pentru a sprijini tranziția copilului de la gândirea concretă la gândirea abstractă.